vineri, 25 decembrie 2009
sâmbătă, 12 decembrie 2009
A apărut cartea „Oamenii lui Dumnezeu din Basarabia de altă dată”
Fraţilor, iată că după aproape doi ani de cercetări, a ieşit de sub tipar volumul „Oamenii lui Dumnezeu din Basarabia de altă dată”.Acest volum este o premieră pentru întreg spaţiul românesc, în special pentru Basarabia este precum o rază de lumină vie din vremurile demult apuse.
Cartea „Oamenii lui Dumnezeu din Basarabia de altă dată” cuprinde în sine 50 de personalităţi notorii, slujitori ai Dumnezeului celui Veşnic, care au activat în Basarabia noastră începând cu sfârşitul secolului XIX până aproape de vremurile noastre.
—————————————————————————————————————
În această carte, am adus în faţa cititorilor mărturii biografice a următoarelor personalităţi:
1. + Varlaam Cerneavschi, episcop. 1819-1889
2. + Anatolie Tihai, arhimandrit. †1893
3. + Teodor Laşcov, protoiereu. 1829-1894
4. + Ştefan Ciuhureanu, preot. 1810-1896
5. + Ioan Neaga, protoiereu. 1834-1901
6. + Iosif Naniescu, mitropolit. 1820-1902
7. + Gheorghe Ignatovici, preot. 1840-1905
8. + Ioan Cornovan, protoiereu. 1846-1906
9. + Pavel Florov, preot. 1831-1910
10. + Inochentie Levizor, ieromonah. 1831-1914
11. + Macarie Untul, protoiereu. †1916
12. + Alexie Mateevici, preot-poet. 1888-1917
13. + Iustin (Ignatie) Ignatovici, preot-tipograf. †1918
14. + Nicolae Vlaicov, protoiereu. (1845-1918)
15. + Ilie Vulpe, ieromonah. 1851-1928
16. + Ioan Covaldji, protoiereu. 1867-1928
17. + Arsenie Stadniţchi, mitropolit. 1862-1936
18. + Teodosie Chirică, episcop. 1866-1937 (?)
19. + Mina Ţăruş, protoiereu. 1884-1942
20. + Gherontie Guţu, protosinghel. 1887-1937
21. + Mihail Ciachir, protoiereu. 1861-1938
22. + Mihail Berezovschi, preot-compozitor. 1868-1940
23. + Alexandru Baltaga, protoiereu. 1861-1941
24. + Ieremia Ciocan, protoiereu. 1867-1941
25. + Mihail Vasilache, preot. †1940
26. + Alexandru Cristea, preot-compozitor. 1890-1942
27. + Constantin Popovici, iconom mitrofor. 1860-1943
28. + Gurie Grosu, mitropolit. 1877-1943
29. + Dionisie Erhan, episcop. 1868-1943
30. +Petre Gheroghian, preot, poet, prozator, fotograf, apicultor 1886-1947
31. + Vasile Guma, protoiereu. 1865-195…
32. + Pavel Guciujna, preot, parlamentar. 1881-1953
33. + Serghie Bejan, iconom-stavrofor. 1879-1953
34. + Macarie Tîncu, preacuvios. 1888-1969
35. + Serafim Dabija, Arhimandrit 1915-1985
36. + Victor Chicu, protoiereu mitrofor. 1901-1992
37. + Paul Mihail, preot-istoric. 1905-1994
38. + Antim Nica, arhiepiscop. 1908-1994
39. + Dimitrie Balaur, preot. 1903-1996
40. + Ioan Guţu, ieromonah. 1905-1996
41. + Paulin Lecca, arhimandrit. 1914-1996
42. + Nestor Vornicescu, mitropolit. 1927-2000
43. + Gheorghe Mihai, iconom-stavrofor. 1921-2001
44. + Vasile Ţepordei, preot-publicist. 1908-2002
45. + Sofian Boghiu, arhimandrit. 1912-2002
46. + Mircea Domitriu, preot. 1915-2003
47. + Selafiil de la Noul-Neamţ, preot-duhovnic. 1908-2005
48. + Antonie Plămădeală, mitropolit. 1926-2005
49 + Damian Potoroacă, arhimandrit. 1921-2007
50. + Felix Dubneac, arhimandrit. 1912-2008
Cu Nădejde şi Credinţă în Domnul, am adunat în volumul prezent destine de mult uitate, a Oamenilor lui Dumnezeu din Basarabia, care toată viaţa lor au slujit cu Credinţă Tatălui ceresc şi poporului asuprit şi necăjit dintre Prut şi Nistru.
Muncind la acestă lucrare, eram foarte aprins ştiind că răsplata va fi mare: scoaterea din bezna uitării a unor vrednici compatrioţi din Basarabia noastră sfântă.
I-am adunat în această carte, pentru că nu mă mai pot sătura de înţelepciunea, de Credinţa nestrămutată, de smerenia acestor vrednici păstori de suflete.
Pentru că, ei toată viaţa lor pe unde au mers au semănat numai Lumină, Credinţă şi Dragoste.
Pentru că, aceşti vulturi basarabeni au schimbat la faţă Biserica Ortodoxă – citadela mântuirii – au consolidat-o şi-au întărit-o!
Pentru că, dacă noi nu vom scrie despre ei, nu vom aminti faptele lor creştineşti, pietrele vor vorbi, iar Dumnezeu nu ne v-a ierta!
Cu nădejde şi credinţă că vom duce această lucrare până la un bun sfârşit.
Dă-mi Doamne să pun început bun…
autorul proiectului „+Persoanlităţi Basarabene în Slujba lui Dumnezeu şi a Neamului”
Mihail BORTĂ, or. Chişinău, anul 2009 de la Hristos.
—————————————————————————————————————–
Cartea poate fi găsită la reprezentaţii A.S.C.O.R Chişinău şi Frăţia Sf. Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava (Bisericuţa de lemn) din Chişinău.
Telefoane de contact: 068559904; 079600416; 069335009
Sursa: www.personalitatibasarabene.info
miercuri, 4 noiembrie 2009
Apel Naţional pentru predarea Religiei în şcoală
Evenimentele social-politice ce s-au desfăşurat în ultimii ani în societatea noastră a determinat apariţia necesităţii de a introduce religia ca disciplina obligatorie în ciclul preuniversitar. Acest fenomen nu constituie un moft al cuiva ci un imperativ al unei societăţi aflate în tranziţie, abia scăpată de ateism.După o lungă perioadă de ateism, în întregul spaţiu ex-sovietic, credinţa îşi recapătă locul ei firesc în societate, astfel spre exemplu începând cu septembrie 2009 religia se predă şi în şcolile din Rusia.
Cineva spunea că mileniul III “va fi unul al credinţei sau nu va fi deloc”. Republica Moldova, în intenţiile sale de aderare la UE ar trebui să preia practica ţărilor cu o democraţie consolidată în care de mai mulţi ani religia este predată în instituţiile preuniversitare.
Ca o reflectare legislativă la nivel european a importanţei identităţii cultural-spirituale a fiecărei naţiuni, domeniul cultural şi cel religios intră în competenţa exclusivă a fiecărui stat. Republica Moldova ar trebui să aibă o poziţie fermă vis-a-vis de educaţia religioasă a tinerii generaţii.
În era tehnologizării, mediul de comunicare electronic este înţesat de grupări antisociale care sub diferite măşti ademenesc pentru interese necurate, pe adolescenţii lipsiţi de posibilitatea discernerii adevărului. În această ordine de idei introducerea religiei in şcoală ar contribui la o mai bună cunoaştere a propriilor valori religioase şi la păstrarea identităţii naţionale.
Reieşind din cele remarcate mai sus Alianţa “Suflet pentru Educaţie” solicită factorilor de decizie a ţării urgentarea elaborării şi adoptării legii respective. Având în vedere confruntările şi pericolele pe care le vor avea de înfruntat, a nu le da copiilor noştri posibilitatea să-şi cunoască identitatea spirituală, credem că este o crimă naţională, opusă principiului din constituţie privind “libera dezvoltare a personalităţii umane”.
Apelul parvenit din partea ASE are scopul de a oferi tinerii generaţii posibilitatea de a se familiariza cu valorile moral-spirituale ale neamului nostru încă de pe băncile şcolii.
Introducerea religiei în şcoală nu mai este o opţiune posibilă şi reprezintă un imperativ al întregii societăţi. Dacă factorii de decizie de astăzi sunt conştienţi de datoria pe care o au faţă de Moldova de mâine, nu pot să-i lipsească pe cei care o vor edifica de ceea ce îi va ajuta cel mai mult: credinţa şi valorile moral-spirituale.
O educaţie fără religie înseamnă o şcoală fără suflet, care, mai devreme sau mai târziu, îşi va dovedi, în plan practic, ineficienţa.
O educaţie care cuprinde religia va fi o temelie bună pentru Moldova de mâine.
ASE îsi exprimă încrederea în competenţa şi profesionalismul dumneavoastră şi avem convingerea că această problemă va fi soluţionată cât mai rapid.
Aşa să ne ajute Dumnezeu!
Pentru susţinerea introducerii religiei ca obiect de studiu în mediile preuniversitare vă îndemnăm să semnaţi aceasta petiţie, folosind modelul de mai jos:
Descarcă modelul în format .doc (Word)
Persoana de contact: Rusanovschi Iulian – /+373/ 79600416
SEMNAŢI PETIŢIA ONLINE AICI
duminică, 1 noiembrie 2009
ASCOR anunţă rezultatele concursului naţional de eseuri “DOUĂ VIEŢI ŞI-O DRAGOSTE”
Dragi participanţi, în urma analizei făcute de echipa noastră şi ASCOR, am reuşit să descoperim ce inseamnă pentru voi ideea patriotismului în creaţia soţilor Doina şi Ion Aldea Teodorovici şi despre amprenta pe care aceştia au lăsat-o în cultura românilor basarabeni. Din cauza neîndeplinirii cerinţelor expuse în regulament am decis să delimităm pentru toate categoriile de vârste doar trei câştigători:
Locul I - Ana Musteaţă, clasa VIII, gimnaziu “Dărcăuţi”, raionul Soroca, 14 ani;
Locul II - Catan Irina, Liceul Teoretic Rubleniţa, clasa XI
Locul III - Damaschin Marina, Liceul Teoretic Rubleniţa, clasa XII
O lucrare destul de reuşită a fost şi cea a elevei Poienariu Simona, România, Liceul Teoretic „Miron Costin” Iaşi, clasa XII, însă ţinând cont de faptul că în regulament era menţionat ca participanţii să fie cetăţeni ai Republicii Moldova, îi acordăm o diploma de participare (cu posibilitatea de a participa la Şcoala de Iarnă de la mănăstirea Rudi, R.Moldova)
Câştigătorii vor fi apreciaţi conform regulamentului. Referitor la Şcoala de Iarnă de la mănăstirea Rudi, câştigătorii vor fi anunţaţi pe parcurs.
Vă mulţumim frumos pentru participare şi să dea Domnul ca ideea patriotismului şi spiritul creştin promovat de Doina şi Ion Aldea Teodorovici să pătrundă în sufletele fiecăruia.
Locul I - Ana Musteaţă, clasa VIII, gimnaziu “Dărcăuţi”, raionul Soroca, 14 ani;
Locul II - Catan Irina, Liceul Teoretic Rubleniţa, clasa XI
Locul III - Damaschin Marina, Liceul Teoretic Rubleniţa, clasa XII
O lucrare destul de reuşită a fost şi cea a elevei Poienariu Simona, România, Liceul Teoretic „Miron Costin” Iaşi, clasa XII, însă ţinând cont de faptul că în regulament era menţionat ca participanţii să fie cetăţeni ai Republicii Moldova, îi acordăm o diploma de participare (cu posibilitatea de a participa la Şcoala de Iarnă de la mănăstirea Rudi, R.Moldova)
Câştigătorii vor fi apreciaţi conform regulamentului. Referitor la Şcoala de Iarnă de la mănăstirea Rudi, câştigătorii vor fi anunţaţi pe parcurs.
Vă mulţumim frumos pentru participare şi să dea Domnul ca ideea patriotismului şi spiritul creştin promovat de Doina şi Ion Aldea Teodorovici să pătrundă în sufletele fiecăruia.
vineri, 30 octombrie 2009
Halloween-ul, o sarbatoare de care nu avem nevoie
Crestinii nostri mai putin dusi la Biserica serbeaza pe 31 octombrie Halloween-ul (acesta fiind al doilea import in materie de sarbatori, dupa celebrul de pe acum Valentine's Day). Multi considera ca sarbatoarea Haloween-ului (All Hallow's Eve) este doar seara (ajunul) de dinaintea Zilei tuturor sfintilor (All Saint's Day), praznicul romano-catolic din 1 noiembrie. Americanii isi amintesc acum de mortii lor, celebreaza victoria lui Hristos asupra mortii si puterilor intunericului, rad de... rau si de moarte. Se considera, deci, ca este sarbatoare crestina chiar daca e importata, dupa toate probabilitatile, din paganismul celt (druid). Greu insa de convins un om rational ca aceasta sarbatoare ar avea duh crestinesc...Adevarul e insa altul. Ea e o sarbatoare 100% pagana, oculta, "ziua cand mortii, fantasmele parasesc mormintele...". Ea e cea mai mare sarbatoare a slujitorilor satanei: vrajitori, spiritisti sau satanisti. Americanii au dezvoltat o adevarata industrie legata de aceasta sarbatoare. Se achizitioneaza cu aceasta ocazie accesorii macabre: masti, costume de vampiri, diavoli, dragoni, zombi, leprosi, schelete si nelipsitii dovleci, ajungandu-se pana la vanzari de o jumatate de miliard de dolari anual. Vanzarile filmelor horror cresc in aceasta perioada, promotorii filmelor de groaza speculand si ei interesul mare pentru acest praznic. Industria filmelor horror exploateaza la maxim setea de senzatii tari, dovedind nepasare fata de psihicul omului, caruia nu-i ofera nimic altceva decat angoase.
America face cu ocazia Halloween-ului pregatiri mai mari decat de Craciun sau Paste. Copii se costumeaza in stil horror, se amuza prin sperieturi si merg (colinda) din casa in casa pentru a primi prajituri. Tinerii, mai curajosi, merg in cimitire in miez de noapte si se distreaza facand spiritism. S-a constatat ca in noaptea Halloween-ului se savarsesc foarte multe crime in Statele Unite.
De altfel, in cunoscutul documentar TV Invazia pagana se spunea ca la intrebarea "Cum ati vrea sa serbati Halloween-ul?", 80% din elevii americani de clasa a IV-a de la o scoala au raspuns zambind : "As vrea sa omor pe cineva..." Acesta este impactul sarbatorii !
Ca si in anii precedenti si in acest an (2002 n.n.), la noi s-a promovat aceasta sarbatoare: gradinite si teatre pentru copii speculand momentul. De nu vom fi cu luare-aminte, copii nostri isi vor forma treptat gustul pentru macabru, ocult, sadism si violenta (ii ajuta in acest sens desenele animate cu monstrii, jocurile agresive pe calculator, filmele horror si cartile pentru copii, deja clasice, din seria Harry Potter, etc.).
Biserica, adica noi, madularele ei vii, nu trebuie sa luam parte la aceasta sarbatoare oribila si demonica.
Atunci cand Binecredinciosul Stefan cel Mare si Sfant ridica biserici, americanii abia auzeau de invatatura lui Hristos! De ce ar trebui sa luam aminte acum la ce si cum ne invata ei sa sarbatorim? Sa speram ca ai nostri credinciosi vor intelege desertaciunea acestei false sarbatori si ca pe viitor o vor ocoli.
Sursa: www.laurentiudumitru.ro

vineri, 23 octombrie 2009
UN NOU SFÂNT PE CERUL BISERICII: DREPTUL TEODOSIE DE LA BALTA

ODESA, 20 octombrie 2009
Preafericitul Mitropolit Vladimir al Kievului şi a toată Ucraina (Patriarhia Moscovei) a săvârşit slujba de canonizare a Dreptului Teodosie de la Balta.
Pe 20 octombrie, în timpul opririi sale în Eparhia Odesei, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Ucrainene a vizitat oraşul Balta, unde în Sfânta Catedrala a Adormirii Maicii Domnului a oficiat Dumnezeiasca Liturghie şi canonizarea Dreptului Teodosie de la Balta († 9 martie 1845).
Împreună cu Preafericitul Mitropolit au slujit mitropolitul Agatanghel de Odesa şi Ismail, arhiepiscopii Ionatan de Tulcea şi Braţlav, Bartolomeu de Rivno şi Ostrog şi Ioan de Herson şi Tavria, schiepiscopii Petru de Hinkov (vicarul Mitropoliei de Chişinău), Alexei de Belgorod-Dnestrov (vicarul Eparhiei Odesa), Alexandru de Pereiaslav - Hmelniţki (secretarul Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe din Ucraiana), precum şi preoţi ai eparhiei.
În timpul Liturghiei, după Vohodul Mic, s-a slujit ultimul parastas pentru dreptul adormit.
După aceea, Mitropolitul Agatanghel a dat citire Deciziei Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe din Ucraiana din 18 aprilie 2008 (Jurnalul nr. 29) pentru canonizarea Dreptului Teodosie de la Balta.
Arhiepiscopul Ionatan a citit viaţa acestui fericit nevoitor, iar apoi în timpul cântării troparului şi a megalinariei nou-proslăvitului sfânt, Preafericitul Mitropolit Vladimir s-a închinat raclei cu cinstitele moaşte ale Dreptului Teodosie. Acelaşi lucru l-au făcut şi ierarhii, clericii şi mirenii prezenţi în biserică.
În amintirea acestui eveniment Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe Ucrainene i-a fost dăruită icoana preacuviosului lui Dumnezeu cu o părticică din cinstitele lui moaşte.
MEGALINARII
(ce se pot cânta în glasul al VIII-lea şi al II-lea
după podobiile greceşti)
Nouă stea pe cerul Bisericii
Te-a aşezat Domnul ca pe toţi să ne luminezi
Cu pilda vieţii şi cu a ta solire,
Bezna împrăştiind-o, o, Teodosie.
Roagă-te, mărite nevoitor,
Pentru toţi creştinii ce cinstesc proslăvirea ta,
Mijlocind credinţă, nădejde şi iubire,
De la Sfânta Treime, o, Teodosie.
Sfinte, plăcutule al lui Dumnezeu Teodosie de la Balta, mijloceşte pentru noi acum şi în ceasul morţii noastre. Amin.
(un material de Paula Oprea şi monahul Leontie după situl oficial al Bisericii Ortodoxe din Ucraina)
duminică, 18 octombrie 2009
Pentru susţinerea introducerii religiei ca obiect de studiu în mediile preuniversitare
Alianţa „Suflet pentru Educaţie”
Pentru susţinerea introducerii religiei ca obiect de studiu în mediile preuniversitare semnează următoarele persoane:
Descarcă doc. word :
http://ascor.md/?attachment_id=812
Pentru susţinerea introducerii religiei ca obiect de studiu în mediile preuniversitare semnează următoarele persoane:
Descarcă doc. word :
http://ascor.md/?attachment_id=812
Abonaţi-vă la:
Postări (Atom)
Etichete
Acţiuni
(25)
Articole
(8)
Campanii
(3)
Comunicat
(11)
Consfătuirea Naţională
(3)
Cum să devii membru A.S.C.O.R. Chişinău ?
(1)
Interviuri
(9)
Membri
(1)
Ortodoxia vs sectele
(1)
Sfinţii Părinţi ne Învaţă
(10)
Studentul Ortodox
(7)
Video
(3)









